Repartitor Electronic E-ITN 10.7

E-ITN 10.7 este un aparat destinat repartizării proporţionale a costurilor energiei termice de încălzire în locuinţele racordate la sistemele centrale de încălzire.
Repartitorul costurilor de energie termică este un repartitor cu doi senzori – prin măsurarea temperaturii radiatorului şi a mediului ambiant asigură măsurarea exactă a valorii energiei consumate şi elimină eventualele consumuri false în timpul verii.

Citirea datelor, controlul efectuat de utilizator

Citirea datelor se face vizual pe display-ul aparatului. În acest fel utilizatorul poate oricând să controleze pe tot timpul valorile actuale înregistrate în perioada de facturare, valoarea din perioada precedentă de facturare cât şi valorile lunare din sezonul precedent cu ajutorul.

1. valoarea actuală din perioada de facturare
2. valoarea din sezonul (luna) precedentă
3. codul alfanumeric din sezonul (luna) precedentă
4. seria de fabricaţie – prima parte
5. seria de fabricaţie – a doua parte

Protecţia împotriva influenţării

Prin încercarea de influnţare cu ajutorul căldurii, repartitorul trece în regim cu un senzor, după influenţare, revine la regimul cu doi senzori. Din memoria aparatului pot fi citite valorile consumului pentru 24 de luni în urmă.

Folosire

Este indicat a fi folosit la sistemele de încălziri centrale cu o ţeavă sau două ţevi, orizontale sau verticale, unde temperatura medie minimă a mediului de încălzire este mai mare sau egală cu 35oC şi temperatura medie maximă a mediului de încălzire este mai mică sau egală cu 90oC.